Transformarea digitală în administrația publică locală, respectiv primăria comunei Crângeni

Authors

  • Ștefania Olteanu SNSPA, Facultatea de Administratie Publica - Specializarea Administratie Europeana

Keywords:

modernizare instituțională, mediul rural, servicii publice, competențe digitale, societate modernă

Abstract

Lucrarea intitulată „Transformarea digitală în administrația publică locală, respectiv Primăria Comunei Crângeni”, analizează nivelul de digitalizare al administrației publice locale din cadrul Primăriei Comunei Crângeni, județul Teleorman, având în vedere necesitatea adaptării instituțiilor publice la cerințele unei societăți moderne și digitalizate. Scopul cercetării este identificarea problemelor existente în procesul de digitalizare a administrației locale, precum și evidențierea beneficiilor pe care modernizarea serviciilor publice le poate aduce cetățenilor. Lucrarea contribuie la înțelegerea procesului de digitalizare, deoarece o administrație publică eficientă și digitalizată poate reduce birocrația, poate îmbunătăți accesul populației la servicii și poate crește transparența instituțională. Pentru dezvoltarea cercetării sunt analizate studii și articole de specialitate din domeniul administrației publice și al digitalizării serviciilor publice, precum și documente oficiale și informații disponibile pe site-ul Primăriei Comunei Crângeni. Aceste surse oferă un cadru teoretic privind importanța digitalizării în administrația publică locală și evidențiază dificultățile întâmpinate, în special în mediul rural, unde nivelul de digitalizare este mai scăzut comparativ cu mediul urban. Metodologia utilizată este una calitativă și presupune realizarea unui interviu cu primarul Comunei Crângeni, în vederea analizării situației actuale a digitalizării administrației locale. Sunt urmărite aspecte precum utilizarea tehnologiilor digitale, nivelul de pregătire al personalului și atitudinea acestuia față de schimbare, inclusiv influența factorilor demografici, cum ar fi vârsta angajaților. Rezultatele așteptate indică existența unor dificultăți legate de lipsa competențelor digitale și de rezistența la schimbare, dar și posibilitatea îmbunătățirii serviciilor publice locale prin adoptarea unor soluții digitale. Implicațiile studiului sunt relevante pentru administrațiile publice locale și factorii de decizie, iar valoarea lucrării constă în analiza concretă a unei comune din mediul rural, contribuind la înțelegerea procesului de digitalizare la nivel local.

Downloads

Published

2026-07-04

Issue

Section

Lucrări de licență / disertație

How to Cite

[1]
Olteanu , Ștefania 2026. Transformarea digitală în administrația publică locală, respectiv primăria comunei Crângeni. Student Papers on Smart Cities and E-Governance (SPoSC&EGOV) Repository. 4, 2 (Jul. 2026).