PROTEJAREA INTERESEOR ECONOMICE ALE UE ȘI ALE ROMÂNIEI: STRATEGII DE COMBATERE A CRIMINALITĂȚII INFORMATICE ÎN ADMINISTRAȚIA VAMALĂ

Authors

  • George Alexandru Pîrlog SNSPA, Facultatea de Administratie Publica - Masterat Drept și guvernare europeană

Keywords:

vamă, monitorizare, instrumente, securitate financiară

Abstract

Prin prezenta lucrare, îmi propun o analiză elaborată asupra metodelor prin care o administrație vamală modernă face față provocărilor digitalizării și eficientizării domeniilor sale de activitate, atât din perspectiva colectării obligațiilor patrimoniale cuvenite, cât și a monitorizări și combaterii activității infracționale din ramura sa de competență. În cadrul lucrării voi pune accentul pe sisteme informatice aflate deja în uz ( sistemul exportatorilor înregistrați Registered Exporter System, sistemul Authorised Economic Operator, sistemul Economic Operators Registration and Identification, sistemul New Computerised Transit System, sistemul de control al importurilor 2 Import Control System 2), în acest scop, cât și pe instrumente digitate folosite de alte administrații vamale în vederea identificării unei soluții optime pentru viitor. Deoarece în momentul de față lucrez în interiorul unei administrații vamale, consider oportun aprofundarea cunoștințelor deja însușite în urma activității profesionale, prin prezenta cercetare. Obiectivele lucrării vor urmării modelele eficiente ale altor administrații vamale, dar și ceea ce s-a implementat cu succes în România, pentru a se identifica o soluție optimă și competitivă, adaptată realităților zilelor noastre. Metodologia se va fundamenta în principal pe stategii implementate de alte administrații vamale din statele membre dar și din spațiul neunional, analize și rapoarte ale organismelor UE și strategii de securitate națională, secundar vor fi analizate articole științifice precum cele publicate în reviste de specialitate precum Smart Cities and Regional Development Journal și în volumele conferințelor Smart Cities International Conference și International Conference on Machine Intelligence & Security for Smart Cities. Cercetarea are ca rezultat identificarea stategiilor celor mai eficiente în combaterea fenomenelor infracționale din sfera de competență vamală și de protejare a intereselor financiare ale României și respectiv UE, utilizând instrumente digitate și sisteme informatice moderne. Prin rezultatele sale, această cercetare poate contribui la îmbunătățirea sistemelor informatice actuale utilizate în administrația vamală română și poate oferi o nouă viziune sau perspectivă în implementarea de noi strategii pe viitor.

Downloads

Published

2025-07-04

Issue

Section

Lucrări de licență / disertație

How to Cite

[1]
Pîrlog , G.A. 2025. PROTEJAREA INTERESEOR ECONOMICE ALE UE ȘI ALE ROMÂNIEI: STRATEGII DE COMBATERE A CRIMINALITĂȚII INFORMATICE ÎN ADMINISTRAȚIA VAMALĂ. Student Papers on Smart Cities and E-Governance (SPoSC&EGOV) Repository. 3, 2 (Jul. 2025).

Similar Articles

1-10 of 12

You may also start an advanced similarity search for this article.