INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ CA INSTRUMENT DE DIGITALIZARE ÎN CADRUL SERVICIILOR FISCALE ROMÂNEȘTI: PERSPECTIVE PENTRU URMĂTORII 5-8 ANI

Abstract

Această lucrare analizează modul în care inteligența artificială poate contribui la procesul de digitalizare și modernizare a serviciilor fiscale din România, cu accent pe potențialul de aplicare în cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală. Tema este abordată în contextul în care transformarea digitală a administrației publice a devenit o direcție importantă de reformă instituțională, iar serviciile fiscale necesită soluții mai eficiente, mai clare și mai accesibile pentru contribuabili. Lucrarea urmărește să clarifice măsura în care integrarea unor soluții bazate pe inteligență artificială ar putea contribui la reducerea birocrației, diminuarea timpilor de răspuns, îmbunătățirea asistenței oferite contribuabililor și creșterea eficienței operaționale a administrației fiscale. Cercetarea se bazează pe analiza literaturii de specialitate, a documentelor instituționale și a rapoartelor privind guvernanța digitală, interoperabilitatea și utilizarea inteligenței artificiale în sectorul public. Din punct de vedere metodologic, lucrarea utilizează o abordare mixtă, prin corelarea analizei teoretice cu o cercetare empirică exploratorie realizată pe baza unui chestionar aplicat unui eșantion format în principal din antreprenori, reprezentanți ai firmelor și persoane care interacționează cu serviciile fiscale. Rezultatele nu sunt tratate ca reprezentative statistic la nivel național, ci ca tendințe și percepții preliminare privind acceptarea inteligenței artificiale în relația dintre contribuabili și administrația fiscală. Rezultatele cercetării sugerează că respondenții percep inteligența artificială ca pe un instrument util pentru activități repetitive, verificări preliminare, ghidare automată, asistență fiscală și reducerea birocrației. Totodată, acceptarea AI este condiționată de protecția datelor, transparența funcționării, explicabilitatea rezultatelor, posibilitatea contestării și menținerea controlului uman. O concluzie importantă este că AI nu trebuie privită ca un substitut integral al funcționarului public, ci ca un instrument de sprijin decizional și operațional. Lucrarea evidențiază necesitatea unei implementări graduale, prin proiecte pilot, consolidarea infrastructurii digitale, clarificarea responsabilității instituționale și respectarea cadrului juridic european privind inteligența artificială și protecția datelor. Contribuția lucrării constă în corelarea cadrului teoretic cu percepțiile unui grup relevant de respondenți, oferind o perspectivă exploratorie asupra posibilităților și limitelor utilizării inteligenței artificiale în digitalizarea serviciilor fiscale românești.