Digitalizarea instituțiilor publice românești: beneficii și obstacole
Keywords:
Estonia, Impact, Tehnologie, Eficiență administrativă, ImplementareAbstract
Această lucrare examinează procesul de digitalizare a instituțiilor publice din România, evidențiind beneficiile și provocările asociate acestuia în contextul erei tehnologice. Scopul principal al cercetării este de a analiza impactul digitalizării asupra eficienței administrative, accesibilității serviciilor publice și transparenței instituționale. Se urmărește identificarea factorilor care influențează succesul implementării soluțiilor digitale și propunerea unor recomandări pentru îmbunătățirea procesului. În plus, aceasta se sprijină pe experiența personală acumulată în cadrul sectorului public, unde am constatat direct provocările digitalizării precare. Lipsa competențelor digitale ale angajaților și dificultățile de implementare a soluțiilor tehnologice sunt aspecte pe care le-am întâmpinat în mod direct, această perspectivă practică completând analiza teoretică a subiectului. De asemenea, sunt luate în considerare modele de bune practici din țările cu un grad ridicat de digitalizare, precum Estonia, oferind o comparație relevantă pentru România. Pentru a oferi o perspectivă clară asupra procesului de digitalizare, cercetarea adoptă o metodologie mixtă, combinând analiza documentară cu studii de caz și sondaje de opinie aplicate funcționarilor publici și cetățenilor. Datele colectate sunt utilizate pentru a evalua nivelul actual de digitalizare și pentru a identifica principalele obstacole în implementarea tehnologiilor moderne în administrația publică. Studiul relevă că, deși România a făcut progrese semnificative în digitalizarea serviciilor publice, există încă bariere importante. Comparația cu Estonia evidențiază factori critici care au contribuit la succesul acesteia, precum strategiile coerente de digitalizare și educația digitală. Rezultatele cercetării sunt relevante pentru specialiștii în tehnologie și funcționarii publici, oferind o bază pentru dezvoltarea unor politici eficiente de digitalizare. Lucrarea poate servi drept referință pentru cercetători interesați de transformarea digitală a administrației publice. Contribuția esențială a lucrări constă în analiza detaliată a situației actuale a digitalizării instituțiilor publice românești și în identificarea strategiilor care ar putea accelera procesul. Prin comparația cu Estonia, lucrarea oferă perspective valoroase asupra măsurilor care pot fi adoptate în îmbunătățreai eficienței administrației publice în România.
Downloads
Published
Issue
Section
License
Copyright (c) 2025 Gabriela-Letiția Costache

This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.