Framework bazat pe standardul IFC și IDS pentru avizarea și autorizarea digitală a lucrărilor de construire în România

Authors

  • Han-Lu-Simona ZHANG Școala Naţională de Studii Politice și Administrative, București, România BIMTECH / buildingSMART România, București, România
  • Ștefan CONSTANTINESCU BIMTECH / buildingSMART România, București, România
  • Dimitrios THEODOROU BIMTECH / buildingSMART România, București, România
  • Gabriela COVATARIU Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” Iași, România
  • Dan VLĂSCEANU BIMTECH / buildingSMART România, București, România

Keywords:

autorizații de construire digitale, interoperabilitate, guvernanță inteligentă, openBIM, standard deschise

Abstract

Transformarea digitală a procesului de autorizare a construcțiilor reprezintă un pas esențial către o guvernanță urbană transparentă și eficientă. Această lucrare propune un framework tehnic bazat pe standardele deschise IFC și IDS, capabil să transforme procedurile de emitere avize, acorduri și autorizații fragmentate actuale într-un flux digital unitar, interoperabil și verificabil automat. Cercetarea se fundamentează pe inițiativele europene recente (ACCORD, CHEK, DigiChecks, EUnet4DBP) și pe standardele buildingSMART International, corelate cu Foaia de parcurs BIM aprobată de Guvern în 2022. În ciuda acestor demersuri strategice, implementarea instituțională rămâne limitată. Studiul propune un framework adaptat legislației românești, care poate fi integrat în activitatea Comisiei de Acord Unic și corelat cu platforma guvernamentală PCUE, pentru a permite încărcarea fișierelor IFC și a facilita verificarea automată a conformității prin IDS. Metodologia integrează analiza cerințelor legale din legislația națională, maparea acestora pe schema IFC 4.3.2.0 (ISO 16739), definirea seturilor de proprietăți specifice României și dezvoltarea unui prototip aplicat pe un studiu de caz. Rezultatele demonstrează că 84% din informațiile necesare verificării planului de situație pot fi validate automat prin IDS, iar restul pot fi integrate într-un flux semi‑automat, reducând semnificativ sarcina administrativă. Framework‑ul propus asigură o aliniere coerentă între cerințele de reglementare, standardele openBIM și infrastructura digitală națională (PCUE, viitorul PDURo), oferind premisele implementării unui sistem scalabil de autorizare digitală. Lucrarea contribuie atât la fundamentarea unui model tehnic replicabil pentru administrațiile locale, cât și la armonizarea practicilor românești cu exemple internaționale de succes din Singapore, Finlanda, Estonia și Austria. Originalitatea studiului constă în integrarea IFC și IDS într-un cadru operațional adaptat legislației și contextului instituțional din România, oferind o bază solidă pentru evoluția către autorizații de construire digitale la nivel național.

Downloads

Published

2026-09-28

How to Cite

[1]
ZHANG, H.-L.-S. et al. 2026. Framework bazat pe standardul IFC și IDS pentru avizarea și autorizarea digitală a lucrărilor de construire în România. Smart Cities International Conference (SCIC) Proceedings. 13, (Sep. 2026), 391–417.

Similar Articles

21-30 of 214

You may also start an advanced similarity search for this article.