Transformarea societății românești în era talentelor digitale. Rolul resursei umane

Authors

  • Mădălina Georgiana MIHĂILĂ Școala Națională de Studii Politice și Administrative, București

Keywords:

competitivitate digitală, digitalizarea administrației publice, educație și formare digitală, evoluție tehnologică și socială, tendințe noi ale managementului public

Abstract

Administrațiile „smart” nu se rezumă doar la digitalizare și trecerea către orașe inteligente și sisteme de e-guvernare, motiv pentru care obiectivul prezentei lucrări este de a evidenția rolul unei resurse umane care să facă față provocărilor lansate de noile tehnologii, cu precădere rolul talentelor digitale în susținerea demersurilor de transformare a administrației publice, cât și rolul cetățenilor, fiind beneficiarii direcți ai serviciilor oferite de administrațiile publice. Importanța acestora în sectorul public nu ar putea fi analizată fără a aduce în lumină și implicațiile asupra profesionalizării managementului resurselor umane. Utilizarea inteligenței artificiale și a noilor tehnologii se răsfrânge în mod direct asupra tuturor persoanelor implicate în proces, iar succesul implementării acestora depinde de capacitatea personalului și a cetățenilor deserviți de a le exploata întregul potențial și de a ține pasul cu evoluția acestora. Este necesară achiesarea României la valorile europene, în spiritul construirii unor comunități durabile, digitale și verzi, care să crească calitatea vieții beneficiarilor. Din această perspectivă prezintă semnificație analizarea situației din România, conferind o imagine de ansamblu a viitorului administrației publice, dar și a societății per ansamblu, în ceea ce privește rolul talentelor digitale și a unei populații educate digital în demersurile de transformare a societății în raport cu ultimele tehnologii. În detrimentul studiilor și cercetărilor constante în materie, tranziția către o administrație inteligentă reprezintă un subiect în expansiune, motiv pentru care studiile nu au fost epuizate, necesitând o constantă actualizare.

Downloads

Published

2023-10-23

How to Cite

[1]
MIHĂILĂ, M.G. 2023. Transformarea societății românești în era talentelor digitale. Rolul resursei umane. Smart Cities International Conference (SCIC) Proceedings. 10, (Oct. 2023), 227–236.