Transformari ale administratiei si ale dreptului administrativ in spatiul national si european dupa anul 1989
Keywords:
ordinea juridică, soft law, Uniunea Europeană, integrare, suveranitateAbstract
Simbolic, anul 1989 – denumit pe site-ul oficial al Parlamentului European drept Anul miracolelor – a adus eliberarea natiunilor din Estul Europei aflate sub regimul comunist. Eliberarea a relevat o imagine zugravita in culori sumbre a realitatii, care evidentia contrastul dintre cele doua parti ale continentului. De la inceput, statele eliberate in anul 1989 si-au asumat un singur drum, anume acela al democratizarii reale, al guvernarii eficiente, in care cetatenii devin parteneri si beneficiari ai institutiilor politico-administrative. Aceasta cale, pe care au dorit sa mearga de la inceput cetatenii Europei centrale si de est, a condus spre aderarea la Uniunea Europeana - toate statele care si-au redobandit libertatea in anul 1989 fiind astazi membre ale spatiului politic si administrativ european. Dar aceasta cale a insemnat transformarea completa a cadrului constitutional, juridic, administrativ, economic, social si moral, ceea ce a condus la adoptarea de politici publice adecvate si de noi constitutii, de noi legi ale administratiei publice si in domeniul proprietatii, mediului de afaceri etc. Toate aceste politici publice si acte normative noi au creat o alta realitate, mai aproape de modelele societatilor articulate din vestul continentului. Totusi, cetatenii resimt nevoia unei transformari mai profunde a statelor si comunitatilor in care traiesc, ceea ce obliga decidentii politici si administrativi la o conduita calitativ superioara, in raport cu cele mai ridicate standarde europene. In orice tara, stiinta este obligata sa inteleaga realitatile in care oamenii actioneaza, sa gaseasca modelele cele mai bune pentru societate si solutii la problemele pe care viata cotidiana nu le poate rezolva. Pentru a indeplini aceste scopuri, cercetatorii si universitarii, alaturi de practicieni, trebuie sa se intalneasca in mod constant, sa aiba un dialog profund, deschis, in urma caruia sa formuleze idei noi si propuneri pentru imbunatatirea cadrului politic, administrativ, economic, social si moral al tarilor lor, plecand de la o analiza clara si completa a realitatii.
Downloads
Published
Issue
Section
License
Copyright (c) 2019 Valentin – Stelian BADESCU, Ruxandra Ioana BADESCU
This work is licensed under a Creative Commons Attribution-NonCommercial-NoDerivatives 4.0 International License.